/

Mesaj Chairman


"Profesiile sănătății și ale construirii se întâlnesc din nou prin reprezentanții lor, medicii și arhitecții, pentru a discuta despre cum trebuie progresat în România. Preocuparea este orientată spre întâlnirea dintre oameni și spațiile care sunt destinate actului medical. Ne gândim la clinici, spitale, sanatorii, laboratoare și cabinete astfel realizate încât cei care lucrează acolo să poată să ofere performanța profesională cea mai bună și cei care le sunt pacienți să simtă că universul acela le este destinat cu grijă. 

Ne întâlnim cu profesioniști ai medicinei, cu manageri ai instituțiilor și cu oameni care concep și creează construcțiile și ambianțele necesare. Domeniul este vast, complex și în permanentă nevoie de progres, pentru că, trebuie să recunoaștem, un sistem de sănătate bun este un deziderat firesc și general al cetățenilor. Mai mult, un astfel de sistem performant este definitoriu pentru o societate pe toate palierele de organizare, național, regional, local, instituțional. Pentru o țară, pentru cei care guvernează sau gestionează și practică aș spune că starea sistemului de sănătate și calitatea actului medical le definesc reușita. Mai simplu, aș spune, parafrazând: arată-mi ce sistem de sănătate ai, ca să-ți spun cine ești

Dacă strategia de apărare a României a inclus, în sfârșit, patrimoniul cultural în rândul obiectivelor ei, cred că s-ar putea face încă un pas înainte: ar putea să includă și apărarea prin sănătate. Mai cred că locul în care încrederea fiecăruia dintre noi în statul în care trăim este spațiul public, dar mai ales cel din interiorul instituțiilor medicale. Ce putem face dincolo de cuvinte, percepții și evidențe? Avem nevoie de cunoaștere și de aceea ne întâlnim, să împărțim reușitele. Avem nevoie de proiect și nu de orice fel de proiect, sau doar de resurse pentru acesta. Avem nevoie de date și de indicatori, pentru a urmări în detaliu și cuprinzător ceea ce se întâmplă. Pacientul de astăzi este sistemul de sănătate din România, pentru care suntem convinși că noi arhitecții trebuie să contribuim prin ceea ce înseamnă profesia noastră. Tot noi îi dorim acestui sistem însănătoșire grabnică!"

Arh. Șerban Țigănaș,
Președintele Ordinului Arhitecților din România



Building Health Bucharest International Forum 2017 este parte a noului concept SCHOOL + HOSPITAL 2017, alături de Building Education Bucharest International Forum 2017 și este organizat de BORO PR & COMMUNICATION și ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA.